O firmă ce deține o spălătorie auto într-o hală închiriată de la producătorul de geamuri insolvent Gerom SA din Buzău a luat fonduri europene nerambursabile de aproape 200.000 euro prin Programul Operațional Regional (POR) și a cumpărat cu ele echipamente IT de procesare de date pe care le-a dat în folosință pentru operațiuni de minare de criptomonede în hala din incinta istoricei fabrici buzoiene. Firma a folosit pentru această activitate intens consumatoare de electricitate instalațiile de alimentare cu energie ale Gerom, care i-au fost cesionate de administratorii de atunci ai fabricii în 2016, cu un an înainte de intrarea în insolvență a companiei producătoare de sticlă, reiese din documentele oficiale analizate de Profit.ro.